Cea de a doua întâlnire a avut loc în municipiul Craiova, România.

Cea de a doua întâlnire a avut loc în municipiul Craiova, România.  06.12.2013

 

Elevii de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova au fost, ieri, gazde primitoare pentru o delegaţie de profesori turci. Extrem de curioşi să vadă cum funcţionează sistemul de învăţământ românesc, oaspeţii din localitatea Malatya au petrecut mai multe ore în şcoală, fiind deosebit de încântaţi de stilul laboriosşi temeinic în care sunt educaţi copii români şi, deopotrivă, de spontaneitatea elevilor noştri. Profesorii turci vor duce acasă păpuşi lucrate manual şi cântecele vesele de iarnă, amintiri frumoase pe care le-au pregătit special pentru ei elevii de la clasa a II-a B.

Prima vizită a profesorilor turci din Malatya, care se află într-un proiect Comenius cu trei instituţii de învăţământ din Dolj, a fost la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova. Directorul şcolii, Camelia Buzatu, profesorii şi copiii s-au pregătit cum nu se poate mai frumos ca să-şi întâmpine oaspeţii. În spiritul sărbătorii naţionale, elevii au purtat, peste hăinuţele obişnuite, ii cusute cu modele româneşti, iar tricolorul s-a împletit frumos cu cosiţele fetiţelor. Aşa se face că, în holul mic de la intrarea în şcoală, cu câteva minute înainte ca oaspeţii turci să apară, putea fi admirată o adevărată paradă a costumului popular. Şi încă una inedită, o paradă în miniatură, pentru că fiecare elev ţinea la piept câte o păpuşică din lemn, îmbrăcată şi ea tot cu straie naţionale.

Păpuşile din lemn

„Păpuşa este făcută de mine dintr-o lingură de lemn. E foarte simplu de confecţionat, nu îţi trebuie decât răbdare şi imaginaţie”, spune zâmbind Ioana, o fetiţă cu chipul dulce tare mândră de părul brun din aţă colorată al păpuşii sale. „Ai grijă, Ioana, să nu-şi piardă ochişorii”, o atenţionează doamna învăţătoare Lucia Delevedova, care pare că ascunde, în propria bundinţă, povestea fiecărei păpuşi. Dar nu mai este timp pentru poveşti pentru că invitaţii se văd venind pe alee. Deschid uşa timid şi nu mică le este surpriză să se vadă înconjuraţi de o mulţime de copii care le urează, în cor, un „hello” zglobiu. O doamnă profesoară îi serveşte apoi cu pâine şi sare, spre amuzamentul invitaţilor care iau contact astfel cu o mică parte din tradiţionalul tipic românesc.

Raftul cu trofee

La invitaţia doamnei directoare, Camelia Buzatu, oaspeţii turci au fost conduşi în cancelaria şcolii. Profesorii lipseau pentru că intraseră deja la ore, însă au fost atraşi de condica în care semnează fiecare dintre ei, un astfel de detaliu organizatoric lipsind în ţara lor. Au mers apoi la clase pentru a vedea cum se desfăşoară efectiv orele. La una dintre clase se preda o lecţie de matematică, profesorii turci admirând materialul didactic amplu cu care profesorul încerca să îi ajute pe elevi să înţeleagă mai bine această disciplină. Într-o altă clasă în care au intrat, au fost impresionaţi de pliantele şi planşele care erau expuse pe pereţi, de aici trăgându-se concluzia că profesorii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” lucrează foarte mult cu copii. La parter, au fost admirate cupele şi diplomele pe care cei mai buni elevi ai şcolii le-au luat la diverse concursuri şi olimpiade.

Îndrăgostiţi de clasa a II-a B

Vizita la clasa a II-a B a fost un deliciu pentru invitaţii turci, care au poposit aici preţ de mai multe minute fiind acaparaţi cu totul de voioşia copiilor. Îmbrăcaţi în straie populare, elevii şi-au ridicat braţele în aer şi, antrenaţi fiind de doamna învăţătoare Lucia Delevedova, le-au cântat oaspeţilor turci despre cât de mult aşteptată este iarnă, cu toate bucuriile sale. Chiar dacă nu ştiau româneşte şi nu puteau să înţeleagă mesajul cântecelelor, totuşi invitaţii străini şi-au ridicat şi ei involuntar braţele în aer, legănându-se în ritmul muzicii care se împrăştia dintr-un casetofon, fiind amplificată de glasurile cristaline ale copiilor. După o melodie a urmat încă una, şi încă una, astfel că despărţirea de clasa a II-a B a fost puţin mai grea, oaspeţii din Turcia fiind de-a dreptul impresionaţi de micuţul program artistic al elevilor. ”A fost un moment deosebit pentru şcoala noastră şi noi ne-am pregătit cu câtecele pentru sărbătorile de iarnă. Copiii mei au cântat cu atâta dragoste şi cu atâta suflet încât, într-adevăr, musafirii noştri au fost impresionaţi”, a fost reacţia la cald a învăţătoarei clasei a II-a B, Lucia Delevedova.

Prietenie, nu violenţă!

Vizita face parte dintr-un proiect Comenius Regio, intitulat ”Let’s remove the most devastating threat, psychological violence out of our society”, care are ca parteneri profesori din Turcia – Asociaţia Malatya Il Milli Egitim Mudurlugu – şi România – Casa Corpului Didactic Dolj, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, Şcoala ”Nica Barbu Locusteanu” din Leu, Asociaţia de Studii Socio-Economice şi Facultatea de Ştiinţe Sociale din Craiova. „Am vrut să ne lăudăm şi noi puţin cu şcoala noastră, şi de aceea i-am condus puţin pe oaspeţii noştri turci prin clase, iar coăpii noştri s-au pregătit cu cadouri, iar noi cu o turtă mare cu zahăr şi sare. Partea esenţială a proiectului este o masă rotundă unde se va pune pe tapet tema violenţei în şcoli pe care se şi centrează proiectul nostru”, a declarat Camelia Buzatu, directorul şcolii.”Vrem să impiedicăm orice fenoment de violenţă, atât fizică, cât şi psihologică asupra copiilor pentru că ştim bine din epoca trecută că nu numai copii au de suferit, ci şi părinţii acestora, iar toţi trebuie să trăim într-o societate altfel. De aceea ne-am implicat cu partenerii noştri turci”, a declarat Crişu Daniela, profesor de limba engleză la şcoala din Leu, o altă parteneră în acest proiect.

Vizualizari : 814        « Clic aici pentru a reveni la știri
în sus
total tekil: 40548  •   azi Çoğul: 25  •   azi Tekil: 18  •   At Website 1 oameni în mod activ